Dragii mei,
Mai intai, va doresc tuturor un an 2010 magnific, pasionant, surprinzator de bun, in ciuda previziunilor de criza. Dar, in primul rand, sanatate, sa avem fortele pentru a munci, a iubi, a crea si a lupta.
Eu spun sa va dea Dumnezeu,fiecaruia,dupa sufletul si faptele sale. Oamenii care mi s-au alaturat cu atata daruire si entuziasm nu pot fi decat oameni de cea mai buna calitate. Asadar, stiu ca veti fi rasplatiti asa cum meritati, imbelsugat in toate (rima involuntara!). La multi ani 2010 !
Nu v-am mai scris de mult, inafara de cele cateva raspunsuri date direct unora dintre dvs, printre comentarii.
Asa cum v-am promis, nu am abandonat demersul meu catre instantele de judecata privind neconstitutionalitatea legii privind alegerile pentru PE. Va amintesc ca, aproape doua luni din vara anului 2009, sistemul juridic roman a fost paralizat de greve. Astfel, dosarele s-au acumulat iar recuperarea unei copii legalizate a fost un adevarat “parcurs de combatant”. In fine, este un pas deja facut.
Am mai asteptat sa am confirmarea intrarii dosarului meu la Curtea Europeana a Drepturilor Omului ( CEDO ). Dupa spusele avocatului meu, dl. Doru Costea, incepe o lunga asteptare si acolo, de obicei 2 ani.
Aceasta lege trebuie modificata, este o lupta pentru principiul egalitatii de sanse. O vom modifica, este o chestiune de onoare.
Pana la urmatoarele alegeri, ne ramane sa ne pregatim mai temeinic, sa incepem sa strangem semnaturi. Ce bine ar fi ca, de data asta, sa nu ne mai comportam ca romanul care face totul in ultima clipa, cu stress si de mantuiala. Apoi, ne plangem ca altii sunt de vina ! Acolo unde sunt altii de vina, facem ordine, dar mai intai trebuie sa fim noi mai buni decat ei, inatacabili. Vom strange cele 100.000 de semnaturi, ba chiar si mai multe. In fond, ele inseamna, potential, voturi deja castigate, nu-i asa ?
Va rog sa intrati din nou pe site-ul meu, www.mihaelamihai.com si sa printati modelul de lista. Acolo aveti si noua mea adresa unde puteti trimite listele completate. Va multumesc.
Ma voi ocupa si de site, e necesara o improspatare. Poate aveti unele idei in acest sens ? V-as fi recunoscatoare sa mi le impartasiti. Ar fi chiar amuzant sa-l refacem impreuna, lansand dialogul pe blog. Nu este interzis sa discutati intre dvs pe blogul meu, dimpotriva.
Intre timp, va multumesc pentru fidelitate si va imbratisez cu prietenie si recunostinta.
Mihaela Mihai
V am vazut azi 11 ian 2010, dna Mihaela, la Realitatea. Ati fost invitata alaturi de Aurel Tamas sa discutati despre impozitarea castigurilor din muzica.
Asa am ajuns sa va urmaresc pe youtube si sa vad si interviul acordat lui Ion Cristoiu:
http://www.youtube.com/watch?v=s8hrbreshxw&feature=related .
Astfel am aflat si despre site ul dvs.
Vreau sa va spun ca persoane ca si dvs. ar trebui invitate adeseori si puse in primul rand atunci cand in emisiuni de televiziune se discuta probleme de ordin national.
Totusi v-am vazut destul de rar la tv, mai ales in ore de audienta maxima.
Sincer , la cum sunt emisiunile de tv nici nu mi mai vine sa pornesc televizorul… Pentru ca un val de negativitate radiaza de pe toate canalele de stiri si chiar si de divertisment. Abia daca mai gasesc o emisiune pe care sa o pot urmari cu placere de la cap pana la coada.
Asadar nu stiu daca e o pierdere pentru dvs ca nu sunteti invitata la emisiuni, talk show uri sau ce or mai fi, de natura destul de proasta!
Insa pentru poporul roman e o pierdere ca oameni ca dvs sa nu aiba voie sa ajunga in fata in timp ce alte femei mai tinere ca dvs si deci mai putin intelepte, pot sa ne plictiseasca de dimineata pana noaptea tarziu la tv cu prezenta lor si cu modul lor de a privi lucrurile.
LA MULTI ANI !
Minunata dumneavoastra urare , Doamna Mihaela Mihai , merita o
intampinare pe masura si aceasta este greu de aflat.
” CERUL INSTELAT DEASUPRA NOASTRA SI LEGEA MORALA IN NOI !”
Prea filosofic ?!
” … Guste bucuria raiului ceresc ! ”
Cum vi se pare ? Prea CUM ? Prea frumos ? Prea mult? Prea devreme?
Dar altii traiesc aceasta ! Chiar o traiesc ! Pentru ei nimic nu e
nici prea-prea , nici foarte-foarte. Pentru acestia “bucuria raiului ceresc” e
realitate . REALITETE !
” Opreste , Doamne , ceasornicul cu care ne masori destramarea !”
Ruga lui Blaga este mai puternica decat simtirea si trairea mea de
om din neamul oamenilor, a caror fiinta este omenia. Dar ma pot sprijini
in aceasta gandire de om bun si frumos si mai ales adevarat.
Aceasta iti doresc eu Tie , Dulce si Iubita ROMANIE ! Sa te fericesti
de ceea ce esti in ADEVAR si sa te vindeci in ADEVAR si sa-Ti afli locul
intre natiunile civilizate ale acestei lumi !
Va imbratisez cu mult drag si sper sa va bucurati de tot fascinantul
si fermecatorul vietii .
Vedeti si you tube -ul cu titlul “Dan Puric-Trecutul care ne izbaveste.Conferinta la Sighet.”
A dumneavoastra,
Cu drag,
Raluca.
Buna seara DOAMNA,
eu doar azi am vazut la emisiunea Antenei 1 problemele pe care le aveti in localitatea unde v-ati construit casa…..Doamna Mihaela Mihai,ce sa cautati Dvs.intr-un astfel de loc,cu oameni semianalfabeti,cu lingai(scuzati expresia) care deservesc diferite structuri foarte la moda in ziua de azi in tara asta….Doamne,faceti ceva si plecati de-acolo!Eu sunt ardeleanca,am locuit peste 20 de ani la Mangalia si din 2007 de cand s-a stins tatal meu,sotul meu fiind la pensie,ne-am mutat la mine acasa,unde traieste mama mea de 80 ani si unde eu m-am nascut si crescut!Sotul meu este nascut si crescut la Mangalia si a fost dorinta lui sa ne stabilim aici…alta lume,alti oameni ,alte mentalitati!Lumea este buna,nu intereseaza pe nimeni ce faci,unde pleci,cu ce esti imbracat….lumea mai in varsta asteapta doar o vorba buna,un salut ,un zambet!Nu este poluare,zona este de deal,cu paduri,aer curat,avem 60km pana la Cluj si cam tot atat pana la Alba IUlia,120km pana la Sibiu.
Localitatea se numeste Ocna-Mures,jud.Alba,industrie nu mai exista,doar comert si foarte multa lume plecata la munca in strainatate.
Haideti si stabiliti-va aici,gasiti si case de vanzare,si locuri pentru constructii de case noi.Poate ar fi bine cand aveti timp sa faceti o vizita acestui loc,cine stie….poate va indragostiti de locurile acestea din Ardeal!
Va doresc liniste si putere sa va luptaticu acest sistem corupt….cat despre vecini…..NO COMMENT!
Cu deosebit respect,
Iulia Naghel
cu ce drept fa il critici tu pe paunescu? esti doar o curva proasta, care nici macar nu esti in stare sa citesti titlurile volumelor pe care le/a scris poetul. vaco, cine esti in lumea asta, un nimeni si cand vei muri, nimic nu va ramane dupa tine, iar numele tau va fi uitat in secunda doi, in schimb, numele de adrian paunescu va ramane vesnic in inima si numele romanilor. a fost unul dintre cei mai mari poeti pe care i/a dat tara asta. in ceea ce priveste omenia sa, idioat/o, sa sti ca a fost un om bun si i/a ajutat pe multi. asa ca, vezi/ti de treaba si nu te mai baga in seama pe la televiziuni, parasut/o care sugea/i puli ca sa canti si tu pe undeva
Buna dimineata,
V-am urmarit aseara la N24 vorbind despre Adrian Paunescu; ma asteptam sa stiti, la varsta dvs., ca nu este frumos sa vorbiti despre o persoana care nu este de fata si nici nu are posibilitatea de a se apara; este o chestiune minima de bun simt; “Paunescu s-a mintit pe el insusi..”
Cat de penibila trebuie sa fii pentru o asemena remarca? ce ti-a refuzat pentru a face o asemenea afirmatie? cand el este mort si nu se poate apara? doamne, cat esti de penibila…din cauza unora ca tine nu se ridica neamul asta, prea multe gunoaie; evident ca Paunescu a fost imperfect, a avut ambitii, egoisme si vendete proprii, avea acelasi tip de caracter balcanic ca atatia altii; dar..de ce nu i-ai sarit la gat cand traia? poate pentru ca stiai ca nu ai dreptate? nu te obosi sa imi raspunzi la acest email…si te rog sa imi scuzi prescurtarile insa nu am timp pentru toti looserii